100

COMUNITATEA

Miracolele încep să apară atunci când te concentrezi mai mult pe visurile tale decât pe temeri.

Nu mai sta pe gânduri, spune-ți povestea!

Transformăm visuri în afaceri. Pornim de la dorințe și ajungem la rezultate. Suntem o comunitate deschisă de oameni care visează să fie stăpâni pe viața lor. Vrem să facem ce ne place nu doar în timpul liber. Suntem viitori antreprenori care cred că o mică afacere este mai mult un stil de viață decât o modalitate de a câștiga foarte mulți bani.

Nu ne este frică de eșec. Credem că cei care cad și se ridică devin mai puternici decât cei care nu au căzut niciodată. Suntem optimiști, dar nu idealiști. Știm pe ce lume trăim. Ne place cu capul în nori, dar suntem întotdeauna cu picioarele pe pământ. Ne macină și pe noi temeri mai mari sau mai mici, dar am decis să dăm întâi o șansă visurilor.

Suntem comunitatea Transilvania START UP și te așteptăm alături de noi.

VISUL

Căutăm 375 de oameni cu visuri și idei pe care să îi învățăm să își facă un plan de afaceri și să îi încurajăm să pășească pe calea antreprenoriatului. Vom face împreună un curs de formare și în final vom alege viitorii antreprenori cu cele mai bune 46 de planuri de afaceri. Aceștia vor urma un program complex de practică specializată, consiliere și mentorat și vor primi 146.800 de lei pentru a-și finanța afacerea. Plus sprijin din partea noastră pe o perioadă de 2 ani.

Toate acestea sunt posibile în cadrul proiectului TRANSILVANIA START UP – dezvoltare antreprenorială, consiliere, mentorat”, cod SMIS 104902, POCU/82/3/7/104902, implementat în Regiunea de Nord-Vest de SC Relians Corp S.R.L. în parteneriat cu Asociația Centrul Startup Transilvania, Universitatea Babeș Bolyai și Asociația Centrul Regional FORMATEST. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 luni, începând cu data de 19.03.2018 și are o valoare totală de 11.235.827,59 lei, din care 9.459.361,58 lei reprezintă valoarea cofinanțării Uniunii Europene.

Nu mai sta pe gânduri, înscrie-te!

1 rețea

Rețeaua Regională de Sprijinire a Antreprenoriatului, Regiunea Nord-Vest

15 cursuri

Formare antreprenorială în Baia Mare, Bistrița, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Zalău

46 de afaceri

Finanțate cu 146.800 lei de lei fiecare

375 de visuri

Transformate în planuri de afaceri

+ 1000

Resurse și zâmbete

OAMENII

Raluca Frîncu
Management de proiect, Relians
Corina Pastor
Comunicarea cu potențialii antreprenori, Relians
Sorana Olaru-Zăinescu
Coordonarea activității de informare și formare, FORMATEST
Mircea Olaru-Zăinescu
Managementul activității Centrului FORMATEST
Horațiu Pop
Comunicarea cu potențialii antreprenori, Centrul Startup Transilvania
Lavinia Cobrea
Managementul activității Centrului Startup Transilvania