100
15 noiembrie 2020

Paula Giurgiu – DROMIAN CRAFTSHOP S.R.L.

Crearea accesoriilor hand-made din piele naturală, tatuată, Cluj -Napoca

1. Care este esența afacerii tale? 

Esență afacerii noastre constă în producerea de accesorii mici, portofele, curele de ceas, borsete și multe altele, lucrate manual în întregime, de la design până la ultimele finisaje, prelucrate din piele naturală, resturi de piele, pe care le salvăm de la risipă. Produsele sunt realizate printr-o tehnică proprie și decorate prin tehnică de tatuare, rezultatul final fiind ceva unic și exclusiv.

2. Ce ai facut în ultimele luni și, dacă a fost cazul, cum te-ai reinventat ca afacere să treci prin criza Covid?

În ultimele luni ne-am continuat activitatea, la fel că și înainte , și nu am întrerupt -o, în ciuda faptului că a intervenit problema Covid-19. Nu a fost necesar să ne reinventăm ca și afacere, deoarece nu am întâlnit impedimente semnificative care ne-ar putea afecta afacerea.

3. Care a fost cea mai are provocare suplimentara care ți-a apărut în business odată cu pandemia?

Cea mai mare provocare care a apărut în business, odată cu pandemia, a fost cea cu privire la socializare. Nu s-au mai ținut convențiile și târgurile la care participăm an de an, și nu am mai reușit să stabilim legături și întâlniri face to face cu dragii noștri clienți, prieteni și viitori clienți. Tot ce a ținut de detalii produse și comenzi s-a desfășurat în online, iar livrarea produselor s-a realizat exclusiv prin firme de curierat.

4. Ce ai învățat și cum ai devenit mai puternic?

Am știut dintotdeauna, iar acum mi s-a confirmat, că reușim să ne clădim ca și afacere și să creștem cu pași mărunți, dar siguri, datorită clienților noștri care ne-au susținut în această perioada și care au avut încredere în noi. Suntem puternici și nu am lăsat această criză să facă ce vrea din noi, am fost oprimiști și suntem în continuare. Continuând activitatea în perioada pandemiei, ne-am cufundat în muncă și nu ne-am lăsat distrași de probleme din exterior.

5. Ce le-ai transmite antreprenorilor care trec sau vor trece printr-o situație similară, bazat pe experiența ta proprie?

Consider că trebuie să știe că de foarte mare preț este agilitatea. După situațiile din exterior, nu știm ce ne așteaptă de la o zi la altă. Mesajele sunt ambigue, greu de înțeles și pline de incertitudini. De aceea, ar trebui să fie permanent alerți , să lucreze cât mai simplu, mai flexibil și mai orientat către rezultate, iar așa vor reuși să se adapteze mai rapid în cazul unor situații similare.