100
3 decembrie 2020

Ilaria Vodă – ILARIAMED HEALTHYSKIN S.R.L

Servicii de nutriție, drenaj limfatic, masaj corporal, Cluj -Napoca

1. Care este esența afacerii tale? 

Îmi place să ajut femeile să își recapete încrederea în ele.

2. Ce ai facut în ultimele luni și, dacă a fost cazul, cum te-ai reinventat ca afacere să treci prin criza Covid?

În ultimile luni am încercat să lucrez cât mai sigur pentru clientele mele, dat fiind că este un domeniu în care lucrezi în contact cu clientul. De asemenea, deși prețurile la consumabile s- au mărit, am încercat să mențin pentru moment aceleași prețuri pentru clienții finali. În acest fel nu am pierdut din clienți și am compensat cu beneficii obținute de la furnizori.

3. Care a fost cea mai are provocare suplimentara care ți-a apărut în business odată cu pandemia?

Principala provocare a fost faptul că am fost închiși 2 luni, domeniul meu fiind afectat de pandemie.

4. Ce ai învățat și cum ai devenit mai puternic?

Mi s-a întărit convingerea că e foarte important să am costuri fixe cât mai mici, iar exigența mea pentru calitate și pentru a nu încălca regulile privind siguranța clienților au fost de un real folos. Persoanele care ne calcă pragul se simt în siguranță, chiar și în aceste vremuri.

5. Ce le-ai transmite antreprenorilor care trec sau vor trece printr-o situație similară, bazat pe experiența ta proprie?

Un singur lucru pe care îl cunoaștem și care chiar ține de noi: să nu facă rabat la calitate indiferent de vremuri. Mai sunt multe variabile, dar nu toate țin de noi.